Au început să apară articole în presă din care aflăm că SRI susţine că atacurile cibernetice care au vizat spitalele din România provin din China. Deci, cum s-ar zice, până acum avem certitudinea că unele calculatoare din spitalele româneşti au viruşi. 🧐
Vorbim, desigur, de nişte viruşi puternici 💪 pentru că frigul din Himalaya nu i-a ucis, nici cu căldura deşertului din Kazahstan nu au avut probleme, iar când au ajuns la Marea Neagră nu au avut rău de mare.
Ba din contră, au prins curaj ştiind că pe ţărmul celălalt se află o ţară incapabilă să se lupte cu viruşii. O ţară care chiar şi atunci când găseşte minimele resurse să lupte cu ei, apar olivienii şi le sar în ajutor. Cum pana mea să nu vrei, tu virus, să locuieşti aici, într-o ţară a tuturor posibilităţilor?🤔
SRI ne mai spune că nici un calculator virusat nu avea antivirus. E clar, zvonul inventat de mine începe să aibă sens. De ce să foloseşti antivirus când încă mai ai rezerve de dezinfectanţi de la Hexi Pharma!? Nu are logică ce zic? 🤨
De ce să dai bani în fiecare an pe antivirus când deja ai tone de dezinfectanţi la subsol. De ce să plăteşti femeile de servici doar pentru a da cu mătura şi mopul pe hol? Le poţi pune să cureţe şi calculatorele cu dezinfectant. La început de an poţi chema şi popa să le stropească cu mir amestecat cu dezinfectant. Da-i în măsa de viruşi că nu se pun ei cu popa! 😉